Ce este valva mitrală?
Valva mitrală este una din cele patru valve din inimă. Aceasta este situată între atriul stâng și ventriculul stâng. Valva mitrală este proiectată pentru a asigura că sângele nu curge înapoi pe calea către inimă, precum și pentru a asigura schimbul adecvat de oxigen și dioxid de carbon în plămâni, pentru întregul organism.
Inima este un organ împărțit în mai multe părți, care o ajută să-și îndeplinească funcția principală: să transporte sânge bogat în oxigen către restul corpului (celule, țesuturi și organe) pentru a-l hrăni, și să primească sânge încărcat cu dioxid de carbon, pentru a-l trimite la plămâni, unde are loc schimbul de oxigen.
Valvele cardiace sunt structuri mici, responsabile pentru prevenirea curgerii sângelui înapoi, asigurându-se că sensul este în direcția spre inimă. Valva mitrală este o valvă atrioventriculară, care constă din două membrane (cuspe), foarte rezistente, formate din țesut conjunctiv care se deschid și se închid cu fiecare bătaie a inimii, în mod coordonat. Clapetele sunt conectate la un inel valvular, prin care sunt legate la peretele inimii. Marginile membranelor sunt prinse de mușchii papilari prin corzi tendinoase, fire de țesut conjunctiv care sunt declanșate de fluxul sanguin și de fazele cardiace, și care ajută la prevenirea revenirii sângelui înapoi.
Ce funcție îndeplinește valva mitrală?
Inima este o pompă, care transportă sânge bogat în oxigen din plămâni în celulele țesuturilor și ale organelor, în schimbul sângelui încărcat cu dioxid de carbon, care trebuie transformat. Sângele oxigenat circulă spre organele și țesuturile din corp prin aortă, artera care transportă hrană întregului corp, și care se împarte în ramuri și capilare din ce în ce mai mici. Sângele încărcat cu dioxid de carbon revine la nivelul inimii prin vene, fiind transformat în oxigen.
Valva mitrală supraveghează trecerea sângelui oxigenat prin orificiul situat între atriul stâng și ventriculul stâng.
Ciclul cardiac este format din două faze: o fază de relaxare (diastola) și o fază de contracție (sistola). În prima fază (faza diastolică), valvele dintre atrii și ventricule sunt deschise, și întreaga inimă este relaxată. În acest stadiu, valvele semilunare sunt închise, împiedicând intrarea sângelui în paturile vasculare. În timpul celei de-a doua etape (faza sistolică), atriile și ventriculele se contractează într-un mod coordonat: mai întâi atriile (sistolă atrială) și apoi ventriculele (sistolă). În timpul contracției ventriculare, sângele prezent în atrii ajunge la ventricule, și apoi valvele atrioventriculare se închid. Contracția ventriculului stâng pompează sângele în aortă, pentru a fi distribuit în toate zonele corpului.
Mecanismul valvelor atrio-ventriculare și al valvei mitrale este ajustat în funcție de fluxul sanguin și de presiunea exercitată în fazele ciclului cardiac. În timpul sistolei ventriculare, tensiunea arterială se exercită în sus față de membrană, împiedicând sângele să curgă înapoi. Chordae tendineae (corzile inimii), care leagă mușchii papilari de valva tricuspida și de valva mitrală din inimă, împiedică valva să fie împinsă în interiorul atriului. În cazul defectelor funcționale sau anatomice, se poate ajunge la probleme, cum ar fi prolapsul valvei.
